E târziu, în noapte.
Probabil, toată lumea doarme obosită după o zi de muncă. Și eu aș dormi acum, dar sunt în mașină, în drum spre Baia Mare.
E așa plăcut să călătorești noaptea… Chiar dacă îmi e somn, îmi place să privesc pe geam căsuțele adormite, obosite parcă și ele după ultima zi de lucru.
Strada e liniștită și luminițele de Crăciun sunt din ce în ce mai frumoase și mai colorate. Parcă e întrecere între orașele prin care trec. Fiecare are decorațiuni diferite, care mai pompoase, care mai colorate sau mai discrete.
Ici colo mai văd câte-o casă cu becul aprins. Probabil își așteaptă omul lipsă din ea. Sau se bucură de venirea lui.
Pe noi oare cine ne așteaptă în Baia Mare?
Estimam că vom ajunge pe la ora 7 dimineața. Știu că cei de la hotelul unde trebuia să ne cazăm nu dorm şi ne aşteaptă. Privesc continuu pe geam.
Se face ora 7 şi ajung la Hotel Castel Transilvania, alături de Laura. La intrare ne întâmpină recepţionera zâmbitoare. Ne cazăm, urcăm repede în cameră şi zzz! Adormim pentru 2 ore. Cum să nu adormi? După 7 ore de călătorit şi la cât de calde şi de confortabile erau camerele de la hotel, nu am fi putut rezista.
Două ore mai târziu eram jos, în restaurant, la micul dejun. Ne reîntâlnim cu colegii noştri Dumitru şi Radu, amândoi foarte încântaţi să ne vadă. Ne-am bucurat de masă împreună şi am pornit către evenimentul Crăciun în Maramureş, pe un ger deloc cuminte.
Notă: Hotelul nu e chiar aşa departe de Muzeul satului din Baia mare, aşa că am mers pe jos, într-o plimbare de jumătate de oră.
În faţa muzeului erau deja colindătorii şi urătorii. Mă uitam din poartă la ceea ce se întâmplă în Muzeul Satului şi ştiam că odată ce voi păşi în curte, voi intra într-un tărâm magic…unul în care ne vom întâlni cu vechi prieteni şi unde vom explora tradiţiile maramureşene, vechi de sute de ani.
Am păşit cu zâmbetul pe buze, căldură în suflet şi lacrimi în ochi.
Erau colindători peste tot, care mai de care mai colorat îmbrăcaţi, mai zgomotoşi, mai “înblăniţi”, toţi în costume tradiţionale şi cu traista plină. Am scos telefonul să fac un live şi ceva poze şi când să mă întorc m-am întâlnit cu….? Cu cine oare? Cine e personajul meu favorit din Baia Mare?
Daniel Leş, dacul liber, cel mai bun olar din Maramureş.
Dacul liber, colindători, urători, bunătăţi, muzică, dans, pălincă! Eu v-am zis că e un tărâm magic.
Am păşit cu o mai mare fericire, pe drumurile pline cu zăpadă, admirând casele din lut cu acoperiş de paie, pe care zăpada stătea aşa ţanţoşă ,de zici că era la expoziţie.
Am trecut în revistă casele tradiţionale, aduse din diverse zone ale judeţului Maramureş. Pe la fiecare locuinţă treceau rând pe rând colindători şi urători, iar “găzoaiele” îi aşteptau cu bunătăţi şi daruri multe.
“Îi sara Crăciunului şi vreama umblatului
Asta-i sara de Crăciun pe uliţa satului.
Noi băgăm colinda în casă
Gazdoaia să o plătească.
Asta-i sara de Crăciun,
De-i place colinda noastră
Asta-i sara de Crăciun.”
Colinde peste tot!
În colindatul uliţelor prin sat m-am oprit lângă casa zugrăvită în albastru “de mândră Mărie” (tipic zonei), cu paie unde am mai făcut o fotografie, acum 2 ani.
De când am fost prima dată în Maramureş, am zis că vreau să îmi fac o casă din lut cu acoperiş de paie, exact ca asta, ruptă parcă dintr-un tărâm fermecat.
Dacă atunci când am făcut eu poza, acum 2 ani, nu era aşa multă zăpadă, acum era curtea plină de zăpadă, şi paiele de pe casă aveau mici săbii de gheaţă. Zici, că parcă erau lipite cu ceva.
Admirând micile săbii de gheaţă, se auzeau în sat pocnituri. Şi aşa sunt într-un basm, îmi zic…Aşa că am mers să văd ce balaur face acest zgomot.
Ajung în curtea unei case şi zăresc un fecior ce pocnea dintrun bici. Biciul avea legat cateva moţoace colorate în culorile drapelului şi era lung de câţiva metri.
Urmărind cu drag pocnirea biciului, găzdoaia vine şi ne invită să degustăm horincă cu tarhon. Tarhon? Ăsta se foloseşte la fripturi. Nu? Mama aşa făcea. Dar uite, că şi în horinca moroşenilor se pune, iar combinaţia este genială.
Spre final de zi ne-am retras îngheţaţi lângă ceaun şi plită să ne încălzim, iar apoi am “zânit” la masă cu prietenii noştri, am cântat şi am mâncat cum numai în Maramureş se poate.
Pot să vă mai povestesc multe despre acest tărâm fermecat, despre Crăciun în Maramureş…dar mă opresc aici. Vă invit anul viitor să mergem împreună şi să vă arăt lumea asta special, care încă se mai păstrează într-un colţ de Românie!
Cu drag de Maramureş,
