Stări în doi

Acestea sunt bucăți din suflet, bucăți din viața în doi, transformată în cenușă.
Sunt bucăți din sentimente trăite de-a lungul unei povești de dragoste, ce a început timid, a evoluat și s-a terminat.



”Bine ai venit în universul meu!
Eu sunt rază de soare sau gând de seară.
Sunt zâmbet timid în gândul tău și dorință. Te văd, îți zâmbesc și mă întreb de ce nu îmi zâmbești înapoi?
Dar îți vad, apoi, ochii ațintiți pe buzele mele. Timid, mult prea timid. Îți simt energia cum vibrează.
Închid ochii și o las să mă cuprindă. O las să mă domine și să-mi mângâie sufletul.
Mă simt ca într-un joc. Într-un joc cu priviri arzătoare, buze mușcate și oftat. Îmi place să mă privești.

Simt dorința din privirea ta ce naște plăcere pe pielea mea.
Mi-ai făcut din ochi. Ce simpatic. Ne urmărim fără să ne spunem ceva.
Trăim stări intense în clipe imense, unind cele două universe.

Bine ai venit! Eu sunt…”
cropped-sfe.jpg



”Tot vreau să scriu ceva de câteva zile. Simt că trebuie să zic ceva, dar nu mă pot exprima.

O fi el de vină? Sau doar iar ne-am drogat?
Am luat un drog uitat de mult, un drog căruia nu îi mai știm gustul și nici efectele adverse.
Un drog pe care mulți oameni îl folosesc zi de zi, fără a ști, de fapt, că îl consumă din greu.
El vine la pachet cu sentimente egoiste, dorul sau dorința învelite, toate, într-o dependență sfâșietoare.
Ceva fără de care zilele ar fi puțin mai negre și fără de care nu ai putea aprecia frumusețea lumii în care te afli. O narcotică ce naște speranțe, vise, himere ce te urcă pe culmi mult prea înalte și îți face inima să pompeze în timp ce numele lui sau al ei este tatuat pe suflet.

Îți vezi drogul, îl îmbrățisezi, îți așezi capul pe pieptul lui, mâinile ți le cuibărești în palme și te simți cel mai puternic om.

Are părul și ochii perfecți și doar cu o atingere sau un mic zâmbet te face fericit.
Merită experiența?”



”Astăzi am vrut să rămân singură, goală.

Te-am îndepărtat de lângă mine. Am dat jos brățara aceea cu pietricele primită în dar, tricoul tău și toate speranțele cu noi.
Am făcut un duș și am privit cum se scurg atingerile,  parfumul mâinii tale din parul meu, amprenta buzelor de pe gâtul meu subțire.

Mi-am spălat fața și am îndepărtat gustul buzelor uscate și amprenta degetelor ce îmi mângâiau ochii.

Acum, am rămas goală. Doar eu cu mine. Mai frumoasă, mai naturală, mai puternică. ”

13495615_1213437512013619_7971949571592525425_o

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *