Ploaie de vară – Copilărie la bunici

Plouă și sunt singură acasă. Am avut norocul de a ajunge acasă înainte ca ploaia să înceapă.

Tunetele m-au atenționat încă de când eram în stație, iar un grup de tineri dezamăgiți spuneau: „Nu mai mergem azi la piscină, o să plouă. De ce trebuie să plouă tocmai astăzi?”

Când eram de vârsta lor mă bucuram de ploaia de vară. Am avut norocul de a petrece vacanțele de vară la bunicii mei, la țară.

Și îmi amintesc cu drag de bunicul meu când începea ploaia, ieșea pe prispa casei, se uita la cer și zicea: ”Ad-o Doamne, Ad-o!”, apoi își termina exclamația cu un semn al crucii făcut perfect.

Bunica era ca o furnicuță, fugea cu gălețile și cu butoaiele curate, pregătite pentru a strânge apa de ploaie. Punea butoaiele la ulucul casei, iar când acestea se umpleau, bunicu o ajuta să le schimbe. Așa colectau ei apă mereu.

După ce puneau butoaiele la adunat apa, stingeau becul în casă și aprindeau lumânarea ce era păstrată de la Înviere. Bunica spunea că lumânările ce erau aprinse în noaptea de Înviere erau menite pentru a fi aprinse atunci când afară tună și fulgeră, pentru a proteja casa.

Adevărat sau nu? Cert e că am fost mereu protejați de o forță divină. De obicei, cea mai mare parte a timpului o petreceam cu bunica în bucătăria de vară, în timp ce bunicul stătea mai mult în casă, unde avea și televizorul și radioul.

Însă, atunci când ploaia venea, cu toții ne adunam în bucătăria de vară, unde erau două paturi, așezate în formă de L, o masă cu trei scaune, și o sobă de lut.

Eu stăteam mereu pe un pat cu fratele meu, bunica stătea pe patul de lângă sobă și bunicul stătea pe un scaun lângă ușă, vis-a-vis de sobă.

Și așa stăteam în zilele în care ploua. Stăteam cu ochii ațintiți la flacăra lumânării și la butoaiele de afară ce dădeau pe afară, de pline ce erau, în timp ce bunicii mei vorbeau:

  • Cât de bună e ploaia asta, îți dai seama femeie, ce păpușoi o să se facă? (Zicea bunicul zâmbind cu o strălucire imensă în ochi)
  • Da! Numai păpușoi? Cred că plouă mai tare în partea aia de pădure. (zicea bunica arătând către pădure)
  • E mană cerească! Mană! (Exclama bunicu)

Discuția asta avea loc de fiecare dată când ploua afară, eventual mai aduceau vorba și de secetă, iar când un fulger sau un trăsnet le întrerupeau discuția, își făceau o cruce și ziceau: ”Doamne apără-ne!”

În zilele în care ploaia dura mai mult, aveam parte și de povești. Bunica ne lua lângă ea și ne povestea despre Sfântul Ilie, care era în ceruri în carul lui ce avea înhămați doi cai mari, albi, cu copite de foc, ce alergau după diavoli, cu scopul de a curăța lumea de ei. Iar atunci când se lovea cu roata de o piatră se producea tunetul, iar când apărea fulgerul, el îi lovea cu biciul.

WhatsApp Image 2018-05-13 at 16.57.09
Foto: De la stânga spre dreapta – eu, bunicu, fratele meu și verișorul

Apoi, după ce ne spunea povestea asta,  ploaia începea să se retragă și așa ne dădea voie să ieșim afară. Desculță, în ploaie și noroi ieșeam prin curtea casei și mai apoi, în drum, să vedem cum arată satul, după ploaie. De multe ori șanțurile din fața porții se umpleau și desculță săream în ele. Eram doar niște copii, iar în sat, la bunici, când eram mică, mașinile nu prea treceau, aerul era mult mai proaspăt și satul mult mai curat.

13122903_1184283194929051_6235607079026136371_o
Foto: câmpul din spatele casei bunicilor

Cât despre apa pe care bunica o strângea în butoaie, după ce ploaia se oprea o lăsa să se decanteze și apoi, când se mai încălzea, făceam baie în ea, mă punea să îmi spăl părul sau spălau hainele.

Se spunea că apa de ploaie face minuni pentru păr.

Mi-e dor de copilărie, mi-e dor să merg desculță, mi-e dor de bunici.

Voi ce amintiri cu și despre ploaie aveți?

Cu drag,
Adelena

IMG_20180528_135232
Foto: Bunica și Adelena

 

 

Please follow and like us:

3 thoughts on “Ploaie de vară – Copilărie la bunici

  1. Bravo Adela,am citit cu bucurie și nostalgie scurta ta narațiune ! Copilăria la tara ,a fost, este și va mai fi încă mult timp,o simbioză între natural-biologic-si divin ! Da,aici este:”corola de minuni a lumii”!
    Tare mă bucur că aceea trăire pe care ți-o dă firescul și naturalul satului românesc,poate fi transmisa literar de tineri inca-vreau sa zic-de vârsta copiilor mei.Felicitari !

  2. Tare-mi este ca suntem printre ultimele generatii care au mai avut norocul asta. Pentru ca batrani ca cei nascuti, crescuti si traiti in vremuri cand Romania era cu totul si cu totul altceva, alta mentalitate, alte vieti, fara tehnologie, doar simplitate, nu vor mai fi. Din 60-70 pana acum am ajuns undeva, la ceva palpabil, dar parca de acum inainte nu mai ajungem nicaieri. Totul e banal. Nu mai e ca bucuria cand fiecare familia si-a cumparat un televizor pentru prima data.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *