Ce îmi doresc de Crăciun?

”Ce îți dorești de Crăciun?”
Asta e o întrebare care tot mi-a fost adresată de către prieteni și familie. O întrebare pe care sunt sigură că și tu o primești în perioada asta a anului.

Ce îmi doresc de Crăciun?
Dacă m-ai fi întrebat asta acum mulți, mulți ani, probabil ți-aș fi spus că îmi doresc jucării și multă ciocolată. Aș fi scris și scrisoare moșului și aș fi căutat cadoul prin toată casa.

Adelena - ce iti doresti de crăciun

Când eram mică, asta îmi doream. Îmi amintesc că părinții mei cumpărau jucăriile din timp, iar eu cu fratele meu le căutam prin toată casa.

Îți mai amintești, frate?

Atunci când  găseam toate jucăriile, le desfăceam ușor fără să le rupem ambalajul, ne jucam cu ele până veneau părinții acasă și le puneam la loc, exact așa cum le-am găsit.

Nu știu dacă părinții noștri și-au dat seama de ceea ce făceam noi, însă de Crăciun, când le primeam, chiar dacă ne jucaseram cu ele înainte, tot ne bucuram.

Crescând, am uitat de jucării, și de Crăciun primeam haine sau electronice.

Acum nu îmi doresc lucruri materiale. Lucrurile materiale vin și pleacă, iar de pe urma lor rămâi cu nimic. Se devalorizează în timp și nici nu îți creează sentimente noi sau amintiri prea puternice. Acum, de Crăciun, îmi doresc să petrec cât mai mult timp alături de cei dragi, alături de familia mea.

Acum ceva ani, când am făcut prima dată Crăciunul fără părinți, eram prin alt județ, cu fostul meu prieten. Credeam că sunt fericită atunci, că eram cu mai mulți prieteni, plecați cu un proiect. Totul a fost doar o iluzie. Nu am petrecut deloc de Crăciun. Fără bani, prinși într-un hotel, cu restaurantele închise, mâncam mâncare de la Non-stop, magazinul din fața hotelului.

Atunci, în prima zi de Crăciun, ningea. Am ieșit afară și admiram frumusețea fiecărui fulg ce se așeza pe paltonul meu albastru. Zăpada era lucrul ce mă lega de casă atunci și care, ușor, îmi afișase un zâmbet pe față.

Cu pași mici, singură, într-un oraș acoperit de zăpada proaspăt așezată, am ajuns în centrul orașului, unde am găsit un brad înalt și stufos.

Adelena - ce iti doresti de crăciun - brad

M-am tot învârtit pe lângă el și i-am admirat fiecare decorațiune. Luminițele din el parcă fredonau o colindă veche, pe care mama o cânta prin casă. Mi-am sunat părinții uitându-mă la imensul brad, le-am urat ”Crăciun fericit!” și le-am spus cât de dor îmi era de ei. Apoi am lăsat lacrimile să coboare pe obraz.

Îmi era atât de dor de prima zi de Crăciun petrecută cu familia! Mama ne trezea dis-de-dimineață, în prima zi de Crăciun, să mergem și să desfacem cadourile. Bucuria ei era mult mai mare decât a noastră. După ce deschideam cadourile, mergeam la masă, unde, împreună cu tata, înșiram preparatele tradiționale pe masa pe care eu o aranjam.

Mâncam toți la masă și apoi petreceam timp împreună.

Însă, atunci eram singură, în fața unui imens brand, în prima zi de Crăciun. Toate îmi lipseau. M-am ghemuit și m-am băgat sub imensul brad, plângând și simțindu-mă exact ca în mica povestioară- ”Fetița cu chibrituri”, pe care o primisem într-un an de la moșul, și la care de fiecare dată plângeam când o citeam.

Am iubit mereu această sărbătoare. E sărbătoarea mea preferată. E sărbătoarea pe care vreau să o petrec alături de familia mea. Să mă bucur cât mai mult de ei și să creăm sute de amintiri împreună.

iasi de crăciun

Așa că, de Crăciun vreau să primesc sănătate pentru mine și pentru familia mea, mai ales pentru tatăl meu. Îmi doresc fericire și pace.

De Crăciun îmi doresc să văd casa împodobită cu luminițe și ghirlande, să miroasă a clementine și portocale în toată casa. Să aud poveștile copilăriei, spuse de părinții mei și să o văd iar pe mama bucurându-se, desfăcând cadourile sub brad.

De Crăciun îmi doresc să mă uit la filme românești alături de tatăl meu, care, apropo a văzut toate filmele românești ale marilor actori.

Îmi doresc să aud colinde în casă, să mă bucur de căldura și iubirea familiei.

De Crăciun îmi doresc și pentru voi sănătate și multe bucurii. Să vă amintiți de cei dragi și să le faceți o vizită.

Crăciunul e despre familie, despre bunătate și despre iubire.

adelena - familie
adelena - familie

Crăciunul e despre noi toți.

Cu drag,

Adelena

adelena
fbt
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *