Copilării de Crăciun – Minutul de filosofie 18

Mai sunt câteva zile și vine Crăciunul!
Cred că am scris propoziția asta pe toate rețelele mele sociale. Iubesc această perioadă a anului! Pentru mine, perioada Crăciunului seamănă cu o filă ruptă dintr-un basm. Un basm romantic, cu licurici blurați în fundal, melodii lente, ce topesc suflete și familii reunindu-se în prim plan.
E ca atunci când erai mică și părinții îți citeau un basm cu prinți și prințese. Toată povestea fugeau unul după altul, treceau prin diferite obstacole și, la finalul cărții, toate cele rele erau șterse printr-un sărut și ”Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”, iar tu, cu un zâmbet imens și sufletu împăcat, cădeai într-un somn adânc, plin de miere și lapte. Cam așa e Crăciunul pentru mine, perioada aia în care, după multe alergături, ne reunim și trăim fericiți această perioadă.

Ciudată asemănare, nu?

În căutarea filei mele din basm am pornit și eu din casă, atunci când au fost aprinse luminițele prin oraș. După ce m-am bucurat ca un copil de fiecare mic licurici colorat, de fiecare țipăt de bucurie al copiilor când îl vedeau pe Moș Crăciun, în scaunul de pe Bulevardul Ștefan Cel Mare și trecând zâmbitoare pe lângă cuplurile ce își făceau poze lângă brad, am ajuns la cutia cu scrisori a moșului. Se putea să nu îi las o scrisoare? Nu, nu se putea.

Poate ai zice că sunt naivă, dar e un alt mod de a-mi scoate recunoștina la înaintare, de a spori creativitatea și de a ține vie bunătatea aprinsă în inima mea. Și dacă tot zic de naivitate, în scrisore îi ceream Moșului să îmi păstreze inima de copil și să retrăiesc câteva amintiri ale copilăriei.

Over all. Din această filă de basm, am sărit în alta. Într-un supermarket plin cu decorațiuni pentru Crăciun. Plimbindu-mă prin raioane și adunând de pe rafturi lucrurile ce îmi trebuiau, ca orice fată pasionată oarecum de cosmetice și lucruri de îngrijire a tenului, intru la raionul de make-up.

Testez câteva highlighters pe mână și mă tot învârt pe acolo. Când credeam că sunt singură pe raion, deodată mă trezesc cu două fetițe lângă mine.

Și când zic fetițe, mă refer la copile, una cam de 8 ani și una cred că de 12 ani. Îmbrăcate amândouă în geci de fâș roșu, puțin murdare la mâneci, căciuli mari maro, croșetate, probabil de bunica, cizmulițe maro și blugi. Erau îmbrăcate amândouă aproape la fel, semn că ar fi surori.

Mă uit la ele și zâmbesc. Îmi amintesc că așa arătam și eu la vârsta lor. Aveam aceeasi geacă de fâș, super-mega mare, dar pe gri, care avea două fețe și aceeași căciulă care îmi acoperea mereu ochii.

Prima dată când le-am văzut mă gândeam că au intrat să ia ceva pentru mama lor, dar nu era aia. Se opriseră la un stand de rujuri. Rând pe rând se ridicau pe vârfuri să ajungă la o oglindă și să se rujeze. După ce se dădeau cu un ruj, îl ștergeau și încercau altul. Au încercat minim 5 rujuri. Toată zona gurii era roșie de la cât șterseseră rujurile.

Imagini pentru raion machiaj carrefour

La un moment dat, ceva o oprește pe cea mai mare din a mai testa rujul. Bagă mâna în buzunarul blugilor și scoate un telefon micuț.

  • Alo! Tati? Da! Suntem aici în magazin, venim acum, suntem aproape de casa de marcat!
    Tatăl lor cu o voce blândă ce se auzea destul de tare din micul telefon, dat la maxim le spune: – ”Hai că vă aștept!”

Cea mică, odată cu rujul de pe buze, își șterge și zâmbetul. Pune rujul la loc, își dă căciula jos din cap și îi spune celeilalte – ”Hai să mergem!” Cea mare dă aprobator din cap, mai încearcă un ruj, îl șterge și se îndreaptă către cea mică, care, cu căciula târâind-o după ea, se îndreaptă spre casa de marcat, iar eu am rămas uitându-mă în gol după ele. Nu știu de ce am avut un sentiment cum că mama lor nu ar fi acasă, că ar fi plecată prin străinătate sau pur și simplu le-ar fi părăsit, iar că tatăl are acum grijă de ele.

Lucrurile astea cu rujurile le făceam și eu când eram mică, acasă. Îmi plăcea cum se întinde rujul pe buze, textura și mirosul lui. Îmi plăcea ideea că dintr-un tub auriu, pe care mama mea îl avea în geantă, ieșea un ruj verde care, odată ce îl aplica pe buze, se făcea roz deschis, apoi roz închis, apoi roșu. Era magie într-un tub!

Imagini pentru ruj verde

Eram atât de dezamăgită când fetele plecaseră. Mă bucuram odată cu ele. Mă bucuram de curiozitatea lor, de bucuria pe care o emanau și atenția cu care își aplicau rujul. Îl desfăceau, îl admirau și apoi încet îl aplicau. Cu o inocență maximă apreciau culorile și se bucurau când dădeau de nuanțe de roz.

Mi-a plăcut inocența lor. M-am regăsit în comportamentul lor și pentru câteva minute m-am văzut pe mine, Adelena când eram mică.

E magic să îți retrăiești o mică parte a copilăriei prin alți copii. Și cred că deja moșul a îndeplinit una dintre dorințe.

Așa că nu uitați să fiți copii. Păstrați-vă o mică parte de inocență acolo într-un colț de inimă și scoteți-l în momentele în care vă doriți.

Cu drag,
Adelena

 

 

 

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *