Plouă și sunt singură acasă. Am avut norocul de a ajunge acasă înainte ca ploaia să înceapă.
Tunetele m-au atenționat încă de când eram în stație, iar un grup de tineri dezamăgiți spuneau: „Nu mai mergem azi la piscină, o să plouă. De ce trebuie să plouă tocmai astăzi?”
Când eram de vârsta lor mă bucuram de ploaia de vară. Am avut norocul de a petrece vacanțele de vară la bunicii mei, la țară.
Și îmi amintesc cu drag de bunicul meu când începea ploaia, ieșea pe prispa casei, se uita la cer și zicea: ”Ad-o Doamne, Ad-o!”, apoi își termina exclamația cu un semn al crucii făcut perfect.
