Conversații cu un fulg

Sunt în bucătărie, în bucătăria apartamentului din București. Mă pregătesc să gătesc o supă cremă. Pun toate legumele la fiert și mă gândesc că ar merge bine cu ceva crutoane.
Nu mai stau pe gânduri, tai pâinea și o pun la cuptor cu mirodenii.
În bucătăreala mea îmi atrage atenția joaca de afară.
Dau perdeaua la o parte și rămân pierdută în jocul fulgilor de zăpadă.
Caut cu privirea un fulg mai hazliu, unul care îmi poate spune ce înseamnă jocul lor.
Îmi fac curaj și deschid geamul. Frigul și vântul îmi îngheață mâinile și fața instant.
“L-am găsit! “, strig eu entuziasmată.
Toții fulgii se sperie și o iau la goană, creând un haos. Un singur fulg hazliu se oprește și mă întreabă furios:
snow3
– Hei, tu! Fato! De ce mi-ai speriat prietenii?
Uitând parcă de bunele maniere, uit să îmi cer scuze și îl întreb curioasă:
– Care e rolul jocului vostru? Adică ce înseamnă?
Fulgul, încântat că m-am oprit pentru cateva minute din treaba mea să stau de vorbă cu el, îmi zice:
– Rolul jocului nostru? Te referi la dans, nu?
– Da! Da, la dans.
– Nouă ne place să dansăm și să ne distrăm. Ne place să ne bucurăm de viață, zise fulgul melancolic și plin de recunoștință.
– Atât? Doar asta e? Nu poate fi doar atât.
Supărat și ușor iritat fulgul îmi raspunde răspicat:
– Atât, a? Nu ți se pare suficientă plăcerea de a ne trăi viața, pentru a dansa?
– Ba da.. Înțeleg și nouă oamenilor ne place să dansăm la ocazii speciale și ne place să ne trăim viața.
– Vă place? Pe bune? Voi vă trăiți viața și vă bucurați de ea doar la momente speciale și alea sunt puține. Și începeți să o apreciați cu adevărat atunci când vă îmbolnăviți și cădeți la pat, răpuși de boli.
În rest? Vă urâți viața, că șeful v-a certat, că nu aveți bani, că iubita vrea ceva mai mult și tot așa.
Niciodată nu vă opriți să admirați ce este în jurul vostru. Mergeți cu capul în jos mereu.
Ps. Nu e de mirare că vă doare mereu coloana.
Stați mereu închiși în cutii mici, în cutii în care vă petreceți cele mai importante momente din viață.
Nu vă opriți niciodată din greutățile voastre, nu vă opriți niciodată să trageți un aer rece în piept și să dansați pur și simplu. Așa ca noi!
– Să dansăm? Așa pur și simplu? Pe stradă? De nebuni? Intreb eu nedumerită și ușor nervoasă.
– De nebuni? Contează? Dansează fizic sau dansează în interior. Știți că sufletul vostru e capabil de asta. Zâmbiți mai des, mulțumiți mai des. Priviți copacii, priviți cerul, fiți recunoscători. Iubiți tot ce este în jurul vostru. Asta vă va face sufletul să danseze.
Fericită și extrem de mulțumită de conversația cu fulgul meu hazliu, uitasem de crutoanele din cuptor, ce acum erau doar scrum.
Îi zâmbesc fulgului cu o urmă de regret, știind că va muri când va ateriza pe pământ.
– Moartea… Ce moment trist al vieții. Nu, fulgule?
– Nu! Nu este un moment trist. Știi…Deși viața mea este scurtă, am trăit fiecare moment din ea.  M-am bucurat de acest vânt drag ce m-a purtat până la tine, m-am bucurat de prietenii mei, de fiecare copac ce m-a împins mai departe și mai departe. Pe unde am trecut și pe cine am atins, la ei mi-a lăsat o parte din mine.
– Sunt pregătit pentru asta! Sunt pregătit să mor!
Vântul, prietenul fulgului, îl împinge pe acesta, lipindu-se de pleoapa mea. În scurt timp, fulgul meu hazliu se transformă într-o lacrimă rece ce se rostogolește rapid pe obrazul îmbujorat.
Ridic capul spre cer lăsând fulgii să se așeze pe fața mea și vântul să îmi treacă prin păr, mulțumindu-le fulgilor și bucurându-mă că ninge iar.

Cu recunoștință și iubire,

Adelena

Please follow and like us: