Cuvinte din mâl – MINUTUL DE FILOSOFIE 14

Stau de câteva ore uitându-mă în cutia asta neagră, cutia asta în care îmi petrec cel mai mult timp făcând strategii, grafice și spunând lucruri din suflet pe diferite pagini pe care le dețin. Asta e meseria mea. Îmi place și mă împlinește. Chiar dacă, peste zi simt oboseala, știu că merită din plin.

E târziu și tare aș vrea să mă întind în pat, să îmi las capul greu, plin de gânduri să se cufunde în perna mea pufoasă. Îmi amintesc, însă, că trebuie să apari de la serviciu, așa că mă ridic fericită de la laptop și îți pregătesc masa.

Pregătesc tot ce găsesc bun, știind că vii mereu nervos și frustrat de la locul tău de muncă. Pregătind masa, fericirea mea începe să se dărâme, știind că trebuie iar să te ascult cum te plângi de fiecare coleg al tău, de șeful nesimțit și cât de nemulțumit ești de viața ta, iar mai apoi să arunci vorbe grele în relația noastră.

Continue reading “Cuvinte din mâl – MINUTUL DE FILOSOFIE 14”

Please follow and like us: