Toamna în Grădina Botanică

Când ți-ai bucurat ochii ultima oară cu coloritul florilor de toamnă?

Când te-ai deconectat de la internet și te-ai bucurat de o plimbare prin natură, alături de o persoană dragă sufletului tău?

Eu știu că am uitat să mă bucur de anotimpul meu preferat. Da! Toamna este anotimpul meu preferat.

În ultimele zile am privit totul prin ecranul unui telefon și m-am deconectat de la natură.

Am uitat să las toamna să îmi intre în suflet și să îmi picteze ochii. Am uitat să las vântul de toamnă să îmi mângâie părul și să cad pe gânduri într-un parc anume. Continue reading “Toamna în Grădina Botanică”

Iașul meu drag

Mă plimb singură prin frumosul nostru Copou, unde fiecare bătaie de vânt șoptește un gând de dor, un vers pierdut din Eminescu.

E liniște afară, e liniște în gânduri. Îmi aud fiecare bătaie a inimii și fiecare pas pe care îl fac pe aleile unde odată, marii boieri se plimbau.

În atmosferă se simte un aer boem și mă bucur de el singură, ca un copil ce se bucură de o ciocolată.

Niciodată nu am povestit despre Iași în articolele mele, deși e orașul în care m-am născut.

Continue reading “Iașul meu drag”

Sunt idealistă – MINUTUL DE FILOSOFIE 17

Am auzit de multe ori spunându-mi-se că sunt idealistă, că încă cred că pot schimba ceva în lumea asta. O lume ce se învârte haotic și este condusă de o mână de oameni ce își urmăresc interesele.

Nu vreau să fac un post despre politică, vreau doar să îmi spun povestea.

Când eram mică, îmi amintesc că am întrebat-o pe bunica de ce tot facem curat în casă în fiecare zi, moment în care ea mi-a spus:

Continue reading “Sunt idealistă – MINUTUL DE FILOSOFIE 17”

Vacanță în Italia – Bardolino, Verona, Veneția

Prima dată când am ajuns în Italia am scris articolul M-am îndrăgostit – Italia, în care vă promiteam un nou articol despre ce am vizitat aici.

Pentru mulți, Italia e a doua casă, țara care i-a adoptat,  în care și-au adus familiile, în care trăiesc și în care muncesc- este fără doar și poate o țară superbă!

Aici am impresia că timpul se numără în cafelele pe care le savurezi, stând pe terasa unui restaurant cu vedere la lac. Viața are altă culoare și miros de cafea, paste, pizza și piadine.

IMG_20180313_102031

 

Continue reading “Vacanță în Italia – Bardolino, Verona, Veneția”

Nu mai țipa!

Cineva îmi spunea că atunci când doi oameni țipă unu la altul, inimile lor sunt departe una de cealaltă și nu mai sunt legate prin energia iubirii.

torus energy.gif

M-am tot gândit de ce oamenii țipă atunci când se ceartă.

De obicei, țipăm atunci când suntem nervoși, când ceva ne atinge egoul, ne dărâmă așteptările sau pentru că noi nu suntem în deplină armonie cu noi înșine.

Continue reading “Nu mai țipa!”

Ploaie de vară – Copilărie la bunici

Plouă și sunt singură acasă. Am avut norocul de a ajunge acasă înainte ca ploaia să înceapă.

Tunetele m-au atenționat încă de când eram în stație, iar un grup de tineri dezamăgiți spuneau: „Nu mai mergem azi la piscină, o să plouă. De ce trebuie să plouă tocmai astăzi?”

Când eram de vârsta lor mă bucuram de ploaia de vară. Am avut norocul de a petrece vacanțele de vară la bunicii mei, la țară.

Și îmi amintesc cu drag de bunicul meu când începea ploaia, ieșea pe prispa casei, se uita la cer și zicea: ”Ad-o Doamne, Ad-o!”, apoi își termina exclamația cu un semn al crucii făcut perfect.

Continue reading “Ploaie de vară – Copilărie la bunici”

Ce sunt eu în ochii lumii?

Ce sunt eu în ochii lumii?

Un ciob de sticlă, un chip de lut. O rază de soare ce încălzește obrazul celui drag sau vântul ce șoptește la ureche vorbe de suflet.

Sunt un stâlp puternic, în aparență, pe care ai crede că te poți sprijini când sufletul se umple de întuneric și care se dărâmă piatră cu piatră, reclădindu-se apoi din sărutările fiecărui cuplu de îndrăgostiți.

Sunt o floare de primăvară, un ghiocel. Un prevestitor al vremurilor bune.O floare firavă cu vise și planuri mari.

Sunt un om, un suflet, o fiică, soră, iubită, verișoară și cea mai bună prietenă. O călătoare cu suflet de copil ce se bucură de cele mai mărunte lucruri ale vieții.

Sunt o mică speranță, un zâmbet cu multe metale prețioase, sunt vocea acestui blog.

Continue reading “Ce sunt eu în ochii lumii?”

Știi ce putere au cuvintele?

Cum câteva grupuri simple de litere, puse parcă la întâmplare, pot să te facă să te afunzi în cel mai întunecat hău al minții tale sau să te pună în calea celei mai luminoase scântei a sufletului tău? Știi tu cum pot ele să te facă să râzi, să te facă să plângi, să te facă să nu-ți mai încapi în piele de bucurie sau să urli din toți rărunchii ființei tale? Sau să îți aducă aminte de oameni dragi, să te încurajeze să treci peste furtuni, să te îndrume spre mistere ce doar ție îți sunt date să le afli? Ai simțit puterea lor când a trebuit să te oprești din plâns sau când te țineai cu mâna de burtă de râs?

Știi tu câtă suferință pot aduce niște cuvinte fără formă și câtă alinare aceeași structură intangibilă?

Știi cât de melodios sună unele și cât de odioase sunt altele? Știi cum cele mai frumoase dintre ele, încărcate cu ură, fac mai mult rău decât sentimentul în sine sau cum cele mai urâte, încărcate cu iubire, pot face minuni?
… Trebuie să știi.

Dar știi că au și ele slăbiciunea lor? Ca atunci când crezi. Sau nu crezi. Ca atunci când sunt doar vorbe goale, care nu rămân. Ca atunci când speri și nu se întâmplă nimic sau ca atunci când, fără fapte, se sparg de ziduri… Nu mai sunt, nu mai exista, nu-ți mai fac niciun rău… Dar nici bine, căci le auzi, le ignori, le uiți… Și nu mai au putere!

Ali