Bucăţi din suflet, din inimă, din gând, în 2016.

Mă uit la mine, la omul ce am devenit în anul 2016 şi la alegerile făcute. Îmi amintesc de persoanele pe care le-am dat afară din viaţa mea, dar şi la cei de au intrat în ea invitaţi sau chiar fără să bată şi au rămas până la urmă.

2016 a fost un an karmic după cum mi-a spus şi prietenul meu Silviu Cotiuşcă. Karmic? Aşa a fost!

În anul acesta mi-am făcut curat în casa sufletului meu, în gândurile împrăştiate haotic pe podeaua inimii şi în amintirile mele. Peste ele praful de două degete se aşezase de ceva vreme, mai exact, de un an.

Un an, da un an mi-a luat să iau o decizie în privinţa unei persoane- dacă să mai rămână sau nu în viaţa mea. După 6 ani petrecuţi împreună, decizia a venit şi odată cu ea au plecat toate durerile, supărările, a plecat şi praful aşezat pe dorinţele şi visele mele. Au plecat toate şi soarele a răsărit din nou, parcă mai frumos şi mai colorat decât îl văzusem pentru ultima dată la 17 ani.

Odată cu schimbarea venită ca urmare a deciziei mele au apărut atât de mulţi prieteni în viaţa mea! Atitudinea, gândirea şi deschiderea faţă de lume s-au transformat. Acum cerul nu mai era gri, iar eu nu mai eram singură, închisă într-o relaţie, ce demult era toxică.

Aveam mereu oameni pe care să mă bazez şi care să mă susţină.

14670866_1315729688451067_1737907882950217794_n

Ce am făcut în 2016?

Mi-am făcut multe amintiri frumoase. Am cunoscut sute de oameni noi şi mi-am creat multe prietenii. Am făcut lucruri pe care mi le doream demult dar nu îndrăzneam decât să visez la ele.

  • Am câştigat o săritură cu parapanta în tandem. Am şi sărit, în Cluj.
  • Am fost iubită necondiţionat, fără să mi se impună lucruri sau să fiu limitată.
  • Am fost la operă la repetiţii, La opera din Cluj – Napoca,
  • Am băut cea mai bună cafea la Let`s Coffe în Cluj – Napoca.
  • Am fost timp de aproape două luni în fiecare sfârşit de săptămână la Filarmonica Oltenia, în cadrul festivalului Europa Season.
  • Am avut primul meu recital de poezie în Vâlcea în cadrul Cenaclului.
  • Am făcut canyoning şi body rafting în Gorj.
  • Am aflat atât de multe poveşti inspiraţionale şi de succes ale românilor şi nu numai.
  • Am văzut casa şi creaţiile lui Brâncuşi, în Gorj. (o mare onoare, pentru mine)
  • Am cunoscut iubirea prin pictură. Am pictat alături de domnul Irimescu şi de colegul meu Radu, o pictură ce m-a învăţat să visez mai multe şi cel mai important să-îmi şi ating visele.15032415_1338762476147788_525325018_n
    Ce am învăţat?
  • Am învăţat să trăiesc!
  • Mi-am dat seama că de acum am mai multe opţiuni. Am posibilitatea să aleg ce vreau şi pe cine vreau să accept în viaţa mea. Mi-am dat seama că în jurul meu apar mereu oamenii potriviţi, la momentul potrivit.
  • Am învăţat să iubesc oamenii, din ce în ce mai mult!
  • Am învăţat să mă apreciez mai mult, pentru modul meu de a gândi şi de a acţiona, pentru relaţiile şi prieteniile de lungă durată şi pentru empatia mea faţă de problemele altora.
  • Am învăţat că orice formă de durere sufletească, orice neplăcere, problemă, ceartă, e un mod de a creşte, pentru mine.
  • Am învăţat că fricile mi le creez singură, doar pentru a trece peste ele şi am mai învăţa ceva nou despre mine, despre viaţă.
  • Am învăţat că oamenii tind să judece alţi oameni, atunci când sunt prea frustraţi de viaţa lor personală.
  • Am învăţat că dacă eu mă văd frumoasă şi ceilalţi mă vor vedea la fel.
  • Am învăţat că dacă eu cred în visele mele, se vor îndeplini.

Asta am făcut, simţit şi trăit în anul 2016! La sfârşitul anului 2015 mi-am dorit ca anul 2016 să fie schimbare pentru mine. Acum, îmi doresc ca anul 2017 să fie creştere şi dezvoltare pentru mine. Deci, acum am de luat o altă decizie care să îmi transforme anul 2017 în ceea ce îmi doresc.

Poţi asculta melodia lui Bach aici!

Cu drag,

Adelina Elena Ababei,

15167607_1345867908770578_7382205776012208078_o

#moldoveancalatoare

4 gânduri despre „Bucăţi din suflet, din inimă, din gând, în 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s