Zăpadă, copilărie, capitală

Doar mie zăpada îmi aminteşte de copilărie? De momentele alea în care stăteam cu orele afară şi aveam picioarele ude, dar calde şi ne curgea nasul îngheţat de frig? De momentele când mama ţipa întruna să intrăm în casă că o să răcim?

Iernile alea în care făceam trenuleţul cu vecinii pe uliţa de lângă casă? Tata punea o roată de tractor la stradă şi împrăștia cenușă pe jos, astfel încât săniile să ni se oprească înainte de a ajunge în faţa maşinilor. Îmi amintesc de uliţa pe care urcam de cel puţin de 20 de ori pentru a ne da cu sania.

Iernile copilăriei, iernile de basm în care zăpada era mai mare decât mine şi făceam oameni de zăpadă, îngeraşi şi mici „tranşee” de unde începeau bătăliile interminabile cu bulgări.

Mai ţii minte copilăria?

Astăzi am profitat de vremea frumoasă din Bucureşti şi am ieşit cu prietenii la plimbare în Cişmigiu.

ade3

Am trecut pe lângă oameni de zăpadă falnici, cu nasul din morcov şi ochii din pietre. Am admirat cuplurile ce ieşiseră la plimbare şi am privit un tată ce îşi „îngropa” fetiţa în zăpadă. Fetiţa râdea şi era atât de fericită că se joacă cu tatăl său iar mama fericită şi îngheţată, îi filma.

Am admirat porumbeii grăsuni ce se îngrămădeau pe mâncarea din parc, pusă lângă o căsuţă.

dsc_2613-2

Mergând prin parcul acoperit de zăpadă, mi-am dat seama că îmi e dor de copilărie şi de timpul petrecut cu cei dragi.

dsc_2608

Acum am crescut şi mă gândesc: oare zăpada şi frigul, nu ne împing mai mult să ne îmbrăţişăm atunci când, friguroşi, aşteptăm autobuzul în staţie şi îmbrăţişăm prietenul de lângă noi, în speranța de a ne mai încălzi?

Frigul şi zăpada iernilor lunii Ianurie, nu ne împing să ne ţinem mai mult de mână? Să băgăm mâna în buzunarul iubitului, lângă mâna lui, să o cuibărim în palmă şi să ne-o încălzim?

Chiar dacă traficul devine mai greu în perioada asta, nu ne împinge zăpada să stăm şi să reflectăm mai mult la noi, la ziua ce urmează, stând în maşină? Şi noi în loc să îi urmăm îndemnul, ne enervăm, panicăm şi ne certăm mai uşor cu cei din jur?

Shakespeare spunea : “Suflă, suflă cu putere, tu, vânt de iarnă , la fel de rece precum a oamenilor nerecunoştiinţă.”

Dacă ne-am lua după Shakespeare, frigul de afară ar fi direct proporţional cu nerecunoştinţa noastră faţă de mediu înconjurător, de semeni, de viaţă. A fi recunoscător e unul dintre cele mai frumoase şi înălţătoare sentimente.

Sunt recunoscătoare pentru toţi oamenii din jurul meu, pentru zăpada de afară şi pentru acestă frumoasă capitală.

Tu pentru ce eşti recunoscător, oare?

Zâmbesc!

ade-1

Plimbarea mea prin parc a luat sfârşit.

Nasul îmi este deja roşu, zâmbetul e pe faţă şi sclipirea copilăriei în ochii mei.

În buzunar îmi sună telefonul.

Primesc o notificare de la facebook. Îl deschid înainte de a mai citi câteva pagini din cartea mea preferată a lui Mircea Cărtărescu – De ce iubim femeile (P.S – aici ai cartea) şi un citat îmi apare în notificări:

“Râsul reprezintă soarele care alungă iarna de pe feţele oamenilor.”

Victor Hugo

Iarna grea nu e afară, ci pe chipurile noastre!

Să zâmbim, deci, şi să ne bucurăm de zăpadă!

ade4

O seară plină cu zâmbete şi recunoştinţă!

Cu drag, Adelena

4 gânduri despre „Zăpadă, copilărie, capitală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s