18 ani din viață. La mulți ani!

Nu mai știu când a început totul!

Dar un lucru știu: durează o viață!

Nu mai știu cu exactitate când a început prietenia noastră și probabil, dacă aș întrebat-o, cu siguranță ea ar ști răspunsul. Anul e 99, într-o zi de septembrie, undeva pe la începutul școlii.

Nu îmi mai aduc aminte tot, cum s-a întmplat, cum ne-am împrietenit sau cum a fost prima zi de școală.

Am câteva amintiri prăfuite de grijile zilei de azi. Știu doar că am stat în prima bancă cu un băiat, o bună perioadă de timp, pentru că așa ne punea învățătoarea, era modul ei de a se organiza și de a aduce liniștea în clasă.

Nu îmi prea amintesc perioada aia, dar îmi amintesc zilele petrecute împreună la bunica ei. Zile în care ne jucam zuma deluxe, pe un calculator ce avea doar două viteze, încet și foarte încet, dar măcar mergea, nu?

Zilele în care veneam la ea sub motivul că învățăm împreună și că facem proiecte, când, de fapt, noi ne jucam și decoram stilouri cu pietricele ce le lipeam cu superglue, și pe lângă pietricele, ne lipeam și degetele. Că de! Rebelde era la modă atunci și aveau stilouri cu pietricele și mult puf.

Amintiri frumoase! Amintiri cu noi!
Ea a fost mereu lângă mine, până și când am primit primul sărut, care sincer, mă înspăimântase.

Am fost mereu una lângă alta, indiferent de moment. La urma urmei, pentru asta sunt prietenii nu? Să fie alături de tine atunci când vrei să plângi pe umărul cuiva, atunci când ai nevoie de un sfat sau când pur și simplu vrei să auzi ”ți-am zis eu, fată!”

Sunt 18 ani de când suntem prietene, pasiunile diferite, profesiile diferite, distanța, toate astea nu ne-au despărțit și sper ca nimeni să nu o facă.

Când eram mică, știu că i-am promis că o să fac bani, o să construiesc o casă mare cu două etaje. La un etaj o să stea ea cu soțul ei și copiii, și la un etaj eu, cu soțul meu și copiii. O să ne bem cafeaua în fiecare dimineață și o să mai discutăm despre cărțile citite. Suna de vis!

Constat că până acum nu v-am zis numele ei. Deși, dacă mă următiți pe vreo rețea Socială, sigur i-ați văzut fața ori i-ați auzit numele.

13934701_1089817784435903_4433895162957928580_n

Ioana, eu așa îi spun, așa i-am spus mereu! Deși toți îi spun Alina, eu niciodată nu i-am putut pronunța numele ăsta în față. De mică, familia ei îi spunea Alina, dar ei nu îi plăcea, așa că la școală s-a prezentat Ioana. Dar în liceu, a vrut să aibă un început nou, să uite de generală, așa că a redevenit Alina și așa i se spune și în prezent. Dar eu rămân la Ioana. Și nici ea nu vrea să îi spun altfel.

Ioana, ea e prietena mea din copilărie. O fată simplă, zâmbitoare, cu un suflet mare în care încap multe alte zâmbete. Un om, un suflet căruia i-am fost și îi sunt soră.

Ea este un om conturat de cățile citite și umplută cu trăiri și emoții puternice. Un suflet altruist, înțelegător și iertător. E cea mai talentată dintre noi două la desenat, pictat și poate chiar și la cuvinte.

Îmi amintesc, când eram mică și nimeni nu mă încuraja, plângeam  și ea îmi spunea:

– ”Fată, tu ești mai bună decât mine!”

Îi datorez și ei mulțumiri pentru persoana ce am devenit și pentru faptul că a ales să creștem împreună, țindându-ne de mână.

La mulți ani, Ioana mea!
Love you!   Mulțumesc pentru că exiști!

Cu drag,

Adelena

22047766_556310091368257_3210564845120190606_o

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s